“Faceți artă. Nu glumesc. Artele nu vă vor susține financiar. Sunt o cale cât se poate de umană de a face viața mai suportabilă. Pentru Dumnezeu, practicând arta, bine sau rău, vă veți hrăni sufletul. Cântați sub duș. Dansați pe muzica de la radio. Spuneți povești. Scrieți poezii prietenilor, oricât de execrabile. Faceți asta pe măsura puterilor, cât se poate de bine. Recompensa va fi enormă. Veți fi creat ceva.” – Kurt Vonnegut
Bunica din partea mamei era o săsoaică din Feldioara, Brașov, măritată în Mureș cu un croitor priceput, Toth Karoly, obsedat de a descoperi un dispozitiv perpetuum mobile. Bunica din partea tatălui, Rozalia, casnică, s-a măritat cu Năstase, un țăran din Argeș ajuns la Mureș ca fost subofițer al Armatei Române. La a doua generație după mă aflam eu, Mircea Drăgoi, copilărind pe o stradă liniștită din Tg.Mureș, Vulturilor, populată de unguri și români coabitând pașnic în comunism. Am plecat de pe Vulturilor la 14 ani, am ajuns la bloc și am descoperit capitalismul de carton al anilor ’90. La mai bine de douăzeci de ani după acele vremuri mă aflu tot în târgul de pe Mureș: blogger, designer, divorțat de câțiva ani, recăsătorit și sunt alături de Angela, soția mea, părintele a trei copii minunați cărora le datorez câteva povești. Iată povestea nașterii acestui blog.
Inițial, vroiam ca aici să apară doar Cronica de familie. Dar, de ce nu, vor apărea și alte scrieri.
Nu în ultimul rând, faptul că acest blog crește de la o zi la alta se datorează unui șir de oameni minunați ale căror acțiuni și îndemnuri mi-au sporit curajul de a scrie, adăugat fotografiei și ilustrației: Cristian Lupșa, un extraordinar editor și un jurnalist curajos, Ciprian Morar, cetățean global, un mentor în ale călătoriei și abordării problemelor, Iosif Fettich, un prieten de cursă lungă și ochi critic. Știu că e nedrept față de mulți alți prieteni, dar urmăriți categoria Oameni din blog și îi veți descoperi, le voi face cu siguranță dreptate acolo.
Spor la lectură!
