Thassos, numită și Insula de Smarald (de la pădurile care o acoperă), este – ca distanță față de România – cea mai accesibilă insulă grecească. În vara 2011, plecând cu mașina din Târgu-Mureș am parcurs până acolo aproape 1000 de kilometri, cu o escală în mijlocul Bulgariei, la Veliko Tarnovo, și una la Sofia, la întoarcere.
Trecuți ușor de vama bulgaro-greacă, aproape de punctul în care se întâlnesc trei țări (Grecia, Bulgaria, Turcia, se vede la orizont Edirne, orașul turc), am parcurs coasta grecească pe drumuri bune, rapide, trecând pe lângă Samotraki, insula apropiată mai sălbatică, mai puțin vizitată. Aerul fierbinte mirosea a grâu, mare și pini. De la Keramoti, un mic orășel, am luat feribotul, existând foarte multe curse pe zi nu a trebuit să așteptăm prea mult și am ajuns în mai puțin de o oră pe insulă.
Thassos are forma unui pentagon acoperit de păduri de pini, de plantații de măslini și e dominat de un masiv muntos plantat semeț în mijloc, ai cărui versanți coboară până la mare. Am aflat mai târziu, din Potamia există un traseu de mers pe jos pe care dacă îl urmezi ajungi în vârful care domină întreaga insulă. Nu ne-am încumetat în căldura amiezii… Thassos e înconjurat de o șosea de 90 de kilometri (practic circumferința insulei), care leagă convenabil toate localitățile și plajele. În foarte puține locuri de la șosea pleacă spre interior câte o vale cu sătuce pitorești, cu case de piatră: Rachoni, Potamia, Panagia, Theologos. Ultimul a fost de fapt capitala veche a insulei și e vizitat de foarte mulți turiști pentru casele tradiționale, mierea, dulciurile și tavernele cu miel la proțap. O grecoaică, theologioaică aprigă, cu părul, mustața și ochii negrii ca tăciunele, mi-a vorbit repezit și nebun pe limba ei, vindea la o tarabă umbroasă miere cu felurite arome, cuvintele ei ca niște vălătuci de bumbac încâlcit mi-au pleznit timpanul dar nu mi-au deschis portmoneul. Femeia părea obosită de atâția turiști indeciși…
Clima este tipic mediteraneană, cu aerul fierbinte făcut suportabil de briza mării. Pădurile de pini care coboară în mare, falezele spectaculoase, apa mării, limpede, curată, care se sparge în plaje de nisip fin, toate fac din Thassos o destinație de vis. Șoseaua încinge ca un brâu sinuos întreaga insulă, oferind din loc în loc peisaje de carte poștală. În partea sud-estică, deasupra albastrului închis al mării, prin aburii ridicați de vipie la orizont se întrezărește Athosul, semeț, singular, frumos. Orășelele sunt curate, pitorești, coboară și ele în trepte spre liman, spre mare, iar mâncarea grecească, așa cum era de așteptat, e delicioasă! În afara orașelor, pantele care coboară spre mare sunt acoperite de vegetație aromatică, tufele de cimbrișor arse de soare emană un parfum plăcut, fin amestecat cu aroma uleioasă a eucaliptului.
Marmura este alături de măsline, vin și miere unul din produsele de export de bază ale Thassos-ului. E renumită pentru albeața și calitatea ei și se extrage în câteva cariere ascunse prin văioagele munților. Căutând Marble Beach, plaja cu pietricele de marmură, ne-am abătut de la șosea și ne-am rătăcit într-o vale cu pini, nimerind într-o exploatare de marmură, la ora aceea pustie (în Thassos, orele după-amiezii, vara, se dedică siestei). Jos, printre ramuri, la câțiva kilometri, se vedea renumita plajă, cu apa de un verde incredibil, pierdut în albastrul mării. Am ajuns în cele din urmă la ea, pe altă cale, aproape de Limenas, locul în care ajung feriboturile dinspre Keramoti.
Thassos e generos în a-ți oferi exact ce aștepți de la el: scufundări în ape incredibil de limpezi și calde, cu fundul marin accidentat și spectaculos, cu bancuri de pești de toate soiurile, plimbări pe cărări muntoase acoperite de pini, trasee de trekking sau bicicletă, plaje pe care să te relaxezi toată ziua, orășele mici, de coastă, cu magazine cu produse tradiționale, taverne și cafenele, hoteluri șic sau bungalow-uri înconjurate de măslini.
La întoarcere am trecut prin Kavala, orașul cel mai apropiat, încărcat de istorie și trasee de promenadă, pitoresc, cocoțat și el pe versanți și terminat în mare. Păcat că nu am stat decât câteva ore! A urmat apoi Bulgaria, cu Sofia, unde am dormit, apoi trecerea Dunării cu bacul la Vidin (podul nu era încă finalizat), apoi Târgu-Jiu și Hobița lui Brâncuși, Transalpina spre Transilvania și într-un final Târgu-Mureș.
