Thassos, Grecia, 2011

Thassos, numită și Insula de Smarald (de la pădurile care o acoperă), este – ca distanță față de România – cea mai accesibilă insulă grecească. În vara 2011, plecând cu mașina din Târgu-Mureș am parcurs până acolo aproape 1000 de kilometri, cu o escală în mijlocul Bulgariei, la Veliko Tarnovo, și una la Sofia, la întoarcere.

Trecuți ușor de vama bulgaro-greacă, aproape de punctul în care se întâlnesc trei țări (Grecia, Bulgaria, Turcia, se vede la orizont Edirne, orașul turc), am parcurs coasta grecească pe drumuri bune, rapide, trecând pe lângă Samotraki, insula apropiată mai sălbatică, mai puțin vizitată. Aerul fierbinte mirosea a grâu, mare și pini. De la Keramoti, un mic orășel, am luat feribotul, existând foarte multe curse pe zi nu a trebuit să așteptăm prea mult și am ajuns în mai puțin de o oră pe insulă.

Thassos are forma unui pentagon acoperit de păduri de pini, de plantații de măslini și e dominat de un masiv muntos plantat semeț în mijloc, ai cărui versanți coboară până la mare. Am aflat mai târziu, din Potamia există un traseu de mers pe jos pe care dacă îl urmezi ajungi în vârful care domină întreaga insulă. Nu ne-am încumetat în căldura amiezii… Thassos e înconjurat de o șosea de 90 de kilometri (practic circumferința insulei), care leagă convenabil toate localitățile și plajele. În foarte puține locuri de la șosea pleacă spre interior câte o vale cu sătuce pitorești, cu case de piatră: Rachoni, Potamia, Panagia, Theologos. Ultimul a fost de fapt capitala veche a insulei și e vizitat de foarte mulți turiști pentru casele tradiționale, mierea, dulciurile și tavernele cu miel la proțap. O grecoaică, theologioaică aprigă, cu părul, mustața și ochii negrii ca tăciunele, mi-a vorbit repezit și nebun pe limba ei, vindea la o tarabă umbroasă miere cu felurite arome, cuvintele ei ca niște vălătuci de bumbac încâlcit mi-au pleznit timpanul dar nu mi-au deschis portmoneul. Femeia părea obosită de atâția turiști indeciși…

Clima este tipic mediteraneană, cu aerul fierbinte făcut suportabil de briza mării. Pădurile de pini care coboară în mare, falezele spectaculoase, apa mării, limpede, curată, care se sparge în plaje de nisip fin, toate fac din Thassos o destinație de vis. Șoseaua încinge ca un brâu sinuos întreaga insulă, oferind din loc în loc peisaje de carte poștală. În partea sud-estică, deasupra albastrului închis al mării, prin aburii ridicați de vipie la orizont se întrezărește Athosul, semeț, singular, frumos. Orășelele sunt curate, pitorești, coboară și ele în trepte spre liman, spre mare, iar mâncarea grecească, așa cum era de așteptat, e delicioasă! În afara orașelor, pantele care coboară spre mare sunt acoperite de vegetație aromatică, tufele de cimbrișor arse de soare emană un parfum plăcut, fin amestecat cu aroma uleioasă a eucaliptului.

Marmura este alături de măsline, vin și miere unul din produsele de export de bază ale Thassos-ului. E renumită pentru albeața și calitatea ei și se extrage în câteva cariere ascunse prin văioagele munților. Căutând Marble Beach, plaja cu pietricele de marmură, ne-am abătut de la șosea și ne-am rătăcit într-o vale cu pini, nimerind într-o exploatare de marmură, la ora aceea pustie (în Thassos, orele după-amiezii, vara, se dedică siestei). Jos, printre ramuri, la câțiva kilometri, se vedea renumita plajă, cu apa de un verde incredibil, pierdut în albastrul mării. Am ajuns în cele din urmă la ea, pe altă cale, aproape de Limenas, locul în care ajung feriboturile dinspre Keramoti.

Thassos e generos în a-ți oferi exact ce aștepți de la el: scufundări în ape incredibil de limpezi și calde, cu fundul marin accidentat și spectaculos, cu bancuri de pești de toate soiurile, plimbări pe cărări muntoase acoperite de pini, trasee de trekking sau bicicletă, plaje pe care să te relaxezi toată ziua, orășele mici, de coastă, cu magazine cu produse tradiționale, taverne și cafenele, hoteluri șic sau bungalow-uri înconjurate de măslini.

La întoarcere am trecut prin Kavala, orașul cel mai apropiat, încărcat de istorie și trasee de promenadă, pitoresc, cocoțat și el pe versanți și terminat în mare. Păcat că nu am stat decât câteva ore! A urmat apoi Bulgaria, cu Sofia, unde am dormit, apoi trecerea Dunării cu bacul la Vidin (podul nu era încă finalizat), apoi Târgu-Jiu și Hobița lui Brâncuși, Transalpina spre Transilvania și într-un final Târgu-Mureș.

Harghita, România

Ținutul Harghitei se dezvoltă într-un ritm care mă face să cred că în câțiva ani acest loc va fi o destinație turistică aflată în topurile mondiale. Desigur, mă întreb uneori în ce măsură acest lucru aduce doar lucruri bune. Turismul de masă stimulează și apariția hotelurilor disproporționate, a teraselor și restaurantelor cu mâncare mai ușor de gătit și mai procesată, a gazonului, a peisajului lucrat de om, a cabanelor cu TV prin satelit, rigips, gresie și dușuri cu hidromasaj, a ghivecelor cu flori cocoțate pe stâlpi și a kitchiurilor artizanale. Pe moment, pentru turistul dornic de autentic, de liniște, de micro-habitat, de peisaje virgine, încă mai este momentul să viziteze acest loc binecuvântat. Mergeți așadar și vizitați Ținutul Secuiesc, Harghita, numiți-l cum vreți, până mai e necucerit de cangrena turismului concentrat. Harghitenii sunt încă oamenii aceia faini, neatinși deocamdată de stresul managementului turistic, neobosiți în totalitate de pretențiile, mofturile și proastele obiceiuri ale bizonului turist. Își văd încă de treabă, trec cu căruțele încărcate de fân, sapă cartofii și taie lemne, indiferenți la trecerea mașinilor venetice. Ce-i drept, sângele unor tineri secui se aprinde la fel de repede, doar că acum încalecă pe câte un Kawasaki și fac drifting pe șoselele proaspăt turnate pentru a mai stinge din dorul de vitejie.

Cu turistul străin de Harghita mai am eu ce am, căci proastele obiceiuri încă nu s-au desprins de tot de pe carapacea mioritică:  se descalecă din autoturism și se dă drumul la CD-player, în curtea cabanei hiturile de clubbing ale verilor trecute sparg liniștea până pe la miezul nopții. Greierii încearcă buimaci să concureze cu Inna. La restaurant, mioriticii dau ochii peste cap ofuscați când aud Jo napot! înainte de Bună ziua! (deși n-au nici cea mai mică problemă în a îngurgita apoi gulașul local). În general, turistul face tot posibilul să se facă remarcat, să lase urme, să genereze zgomot. E dornic de wifi, tânjește după TV, face transmisii în direct, la fața locului, pe Facebook. Arde un grătar, călărește ponei islandezi, își cumpără ghivece cu flori. Dar poate că în timp lucrurile vor lua calea normalului și iar legile bunului simț și ale cumpătării vor prevala.

Balu Adventure Park, de la Harghita Băi, este unul din punctele ideale de relaxare pentru familii cu copii. Traseele sunt realizate pe diferite nivele de dificultate, de la începători la avansați, și totul culminează cu un traseu de tiroliană de un kilometru, care începe între brazi și trece apoi spectaculos peste lacul fostei mine de caolin. Odată ajuns peste lac, înainte de a te urca pe coarda de întoarcere, poți culege afine, tufele cresc în abundență printre brazi.

Turcia, 2013

Ar fi nedrept și stupid să-i judecăm pe turci după incidentul în care am pierdut niște bani și un telefon anul acesta, la sfîrșit de iunie, în apropiere de Kusadasi, la Sogucak (se pronunță Sou-djac), unde închiriasem o vilă. Sogucak e un sătuc sărac, urcat pe coasta unuia dintre dealurile care domină golful Kusadasi. La doi pași de sat au răsărit câteva complexe rezidențiale, printre care și Pinehaven, cu vile în mare parte cumpărate de cetățeni vestici, care fie își petrec aici o parte din vară, fie s-au mutat de-a binelea, la vârsta pensionării. Dave și cu Sandy sunt printre cei din urmă, s-au mutat la Pinehaven acum câțiva ani, lăsând păcătoasa vreme britanică pentru blânda climă a coastei de vest a Turciei. Ne-au dat ponturi utile despre plajele din zonă, datorită lor am frecventat doar plajele pietroase dar curate ale Parcului Național Milli, arie protejată situată pe limba de pământ Dilek, terminație a Munților Samsun. Samos, insula grecească, e la doar câțiva kilometri.
Turcia văzută de noi e o oglindă spartă în mii de cioburi, fiecare bucățică cu imaginea ei. E Turcia seculară, a lui Atatürk, omniprezent, chipul lui apare pe steaguri, pe mașini, tablouri, bibelouri, covoare, e omul care a întors Turcia cu fața la viitor. E Turcia pungașilor, a covrigarilor, a salturilor în Bosfor, a bazarului, negoțului, rahatului, a ceasurilor genuine fake, a fermierului cu pantofi de piele cu toc, a muezinului care te trezește la patru trecute în zori. Turcia merțanurilor, a pasiunii pentru orice obiect posesor de motor, Turcia legumelor, livezilor de măslini, a hamamurilor și a polițailor english iok (ioc, pe la noi). Cum să definești așa țară într-un biet articol de blog? Turcia trebuie văzută, mirosită, bătută la pas în sandale, trebuie luată prudent, învățată și poate, poate, într-un târziu, îndrăgită. Cu un capitol total special al îndrăgostelii, dedicat locului numit Istanbul, orașul enorm, tăiat la șale de un șarpe verzui numit Bosfor, Istanbul – loc plâns și cântat de poeți, vast tablou fremătând a viață, cu podurile sale pe care pescuiesc fetițe și bătrâni, sar în apă, macho, băieți. Lectura verii va fi, cu siguranță, Istanbul a lui Pamuk. Loc în care, cu siguranță, vom încerca să revenim!

Pentru cei pragmatici și dornici de vacanță în Turcia, câteva sfaturi:

1. Totul se negociază în Turcia, inclusiv intrarea în intersecții sau schimbarea benzii de mers. Cel mai slab de înger cedează. Din prioritate sau la preț.

2. Traseul cu mașina, la dus: Tg-Mureș, Giurgiu-Ruse, Veliko Tarnovo, Stara Zagora, Svilengrad, Edirne,  Keșan, Gallipoli, Eceabat – (feribot) – Canakkale (dormit o noapte) – Izmir – Kusadasi.

3. Traseul cu mașina, la întors: Kusadasi (Sogucak), Balikesir, Bursa, Yalova(Taskopru) – (feribot) – Gebze, Istanbul, (trecut pod Bosfor spre district Sultanahmet), Kirklareli, Derekoy, Malko Tarnovo, Burgas, Varna, Balcic, Vama Veche, Eforie Nord (dormit o noapte), Constanța – (A2) – București, Ploiești, Brașov, Târgu-Mureș.  Total km: 4000.

4. Nu am stat la hotel, am închiriat o vilă pentru trei familii în complexul PineHaven, Sogucak, prin HolidayLettings.co.uk, care pune în contact direct proprietarii de vile cu turiștii. Cu privire la bani, nu luați lire turcești de acasă, nu purtați mult cash. Există peste tot bancomate iar cursul este foarte bun, practic cel de acasă de la BNR, plus un comision foarte mic. Retrageți sume mici, necesare pentru 1-2 zile. Nu duceți euro, dolari, nu e nevoie.

5. Kusadasi, așa cum ne așteptam, e aglomerat, zgomotos. L-am vizitat doar pentru a cumpăra pește proaspăt, dimineața, de la piața de pește și pentru o mâncare de amiază.

6. Locul ideal pentru relaxare, Milli National Park. Patru plaje, trei pietroase, una cu nisip și platou cu apă mică, de aceea frecventată majoritar de familii autohtone cu mulți copii.

7. Samos nu merită vizitat (mersi Dave pentru sfat!). Vaporul pleacă la 9 din Kusadasi, formalități vamale, ajungi la 10:30, se pleacă înapoi la 14:30, pe Samos e doar un sătuc cu puține restaurante, nu ai timp de nimic.

8.  Efes e minunat pentru cei pasionați de istorie, prind bine sticle cu apă. De vizitat inclusiv Casele-terasă de pe deal, un sector la care plătești suplimentar 15 lire turcești, e un complex de șase locuințe din perioada romană, frumos păstrate, cu fresce și mozaicuri, cu sistemul de țevi de lut care aducea aer cald și apă de spălat vizibil și conservat. Întregul complex e protejat de un acoperiș special, fabricat și instalat de Austria, țară cu tradiție în arheologia turcă.

9. Istanbul e un oraș minunat, complex, colorat, viu. Am stat în Sultanahmet, cartier aflat în inima capitalei, la doi pași de Hagia Sofia, Moscheea Albastră, Marele Bazar și Bosfor. Cazare ieftină, hotel curat, Sultanahmet Suite Life, cu o terasă la ultimul etaj unde servești micul dejun privind intrarea în Bosfor dinspre Marmara.

10. Cele mai multe drumuri turcești sunt bune, multe în construcție, se lucrează intens la autostrăzi, drumuri express. Izmirul e de evitat ca tranzit, e foarte aglomerat ca trafic, pentru europeanul venit din Vest traficul e infernal. Se poate ocoli pe drum național.

11. Legumele sunt excelente, uleiul de măsline foarte bun. Ayranul, iaurtul lor ușor, care se bea, e delicios, vândut și la butelii de plastic de 1 sau 2 litri. Aprovizionarea se face la Migros, lanțul cel mai popular de supermarketuri.