Cuptorul

La Băla, satul părinților Angelei, lumina albastră a zorilor se îngână cu trompetele cocoșilor. Începe unul, distinct, îi răspunde altul, de departe, dintre case, trâmbițele se suprapun, apoi, într-un târziu, se dă drumul găinilor și câinele legat în lanț începe să latre la ele, ziua începe ca o orchestră care își acordează atonic instrumentele. Dar înainte de asta, din camera de alături, din bucătărie, prin peretele de cărămidă se aud înfundat voci, semn că Mama Tie (Anastasia) și Tata Sandu (Alexandru) s-au trezit. Își vor bea cafeaua, vor sporovăi, apoi Tata Sandu va ieși în ogradă la animale.

E dimineață de sâmbătă și e zi de copt cocă și pâine. În ligheanul mare de plastic albastru s-au pus opt kilograme de făină, apa călduță, sare și drojdie și se frământă vajnic aluatul, care va sta apoi la dospit. De obicei, Maria, sora cea mare, e cea care se luptă cu aluatul, îl întoarce cu mâinile, îl amestecă, îl apasă până ce capătă consistența dorită, apoi acoperă ligheanul cu un ștergar. Afară, lângă conie (magh. konyha), Mama Tie pregătește vreascurile și tuleiele de porumb pentru ars în cuptor*. Vreascurile și tuleiele se ard până ce se carbonizează, podeaua cuptorului e acum un covor roșu de cărbuni cu combustie iute. E un proces în care energia termică e disipată în praguri ca o cascadă, în prima fază o parte din căldura mare degajată de arderea vreascurilor e transferată cărămizilor din podea, apoi cărămizile o eliberează lent, împreună cu resturile de cărbuni, pentru a coace aluatul.

Dincoace, în conie, pe o placă de lemn, se porționează și se modelează aluatul de cocă. Coca (prin unele părți i se mai spune palanieț, sau palaneț) e o plăcintă care înglobează diverse umpluturi. Angela a pregătit deja un castron cu brânză, altul cu varză călită și altul cu slănină cu ceapă. Bucățile de aluat de cocă sunt aplatizate, se așează pe ele umplutura și se împachetează. Sunt duse apoi la cuptor, unde sunt așezate pe lopata de lemn pudrată cu făină pe care s-au pus decupaje rotunde din Cuvântul liber – ziarul protejează plăcinta de scrumul podelei. Lopata cu coada lungă e manevrată cu îndemânare pentru a lăsa în inima cuptorului plăcintele, gata pentru coacere. Mama Tie le verifică după câteva minute, mai stau puțin apoi sunt scoase, șterse energic de făină și acoperite cu ștergar.

E rândul pâinii să fie pusă în formele paralelipipedice de tablă unse cu ulei, să fie pusă în cuptor și să iasă rumenă și caldă. Crusta superioară, arsă de căldură, e bătută și ruptă, lăsând să se vadă pe alocuri galbenul auriu al interiorului.

* – Mi-am dat seama de importanța cuptorului, altfel o hardughie pe care nu ai da doi bani, atunci când în urmă cu doi ani a trebuit să fie reparat și Mama Tie a stat permanent lângă Vasile, ginerele care făcea lucrarea, ca să studieze șantierul, să dea sfaturi, să corecteze, apoi să ia în primirea lucrarea, ca viitor utilizator. Pe un postament dreptunghiular se construiește, rând cu rând, o cupolă de cărămidă cu un horn central și o deschidere laterală (forma seamănă cu un igloo). Cuptorul stă într-un șopron care îl protejează de intemperii.

Advertisements

Klara

Mătușa mea, Klari, a împlinit de curând 86 de ani și are o formă fizică de invidiat. La mulți ani, dragă Klari! Soțul ei, Aurel, a murit de câțiva ani și de atunci, în fiecare vară, Klari merge la cimitirul din Sângeorgiu să-i ducă flori. Anul acesta, în august, pe vipie, Klari coboară în stația din 7 Noiembrie să ia maxi taxi spre Sângeorgiu. Are o cădere de tensiune și leșină. Se trezește întinsă pe bancă, cu ambulanța mică, de intervenție rapidă, venită să-i dea primul ajutor. Își revine și e întrebată dacă vrea să fie dusă la spital. Refuză dar îi roagă să o ducă până la poarta cimitirului, iar șoferul nu poate refuza o pensionară atât de simpatică… Ei da!

Ceahlău, România

Am scos vara aceasta, de Sântămărie, corturile de la naftalină. Ne-am decis să le arătăm celor tineri cum e cu cortul la drum, așa că am plecat joi spre Harghita, unde văzusem mai demult un camping drăguț în apropiere de Vlăhița. De fapt, e o tabără de echitație care are loc și de campare. Tabăra de echitație Piatra Șoimului pe care o conduc doi soți entuziaști, dl. Szíjgyártó Zoltán și doamna Melania, are cursuri de călărie pentru toate vârstele (dar nu întâmplător, e preferată de copii), fiind amplasată într-un decor de vis, retrasă de la șosea printre brazi. Pentru părinții care doresc să-și trimită copiii să învețe echitație și să le insufle, vreme de o săptămână, spiritul de camaraderie și de tabără (juniorii învață să aibă grijă de cai, să-i hrănească, pot dormi chiar și în podul cu fân), credem că e locul ideal pentru a petrece o săptămână în mijlocul naturii.  Noi, ca oaspeți temporari, ne-am campat între cortul indian tipi și iurta siberiană și am petrecut noaptea în aerul curat al Harghitei. O ușoară ploaie a răpăit puțin pe corturi dar dimineața vremea rea trecuse, așa că după un mic dejun copios am plecat mai departe spre Moldova, prin Miercurea Ciuc – Comănești – Pasul Ghimeș.

Am decis din mers, din goana mașinii, printre dealurile abrupte ale Moldovei, să trasăm spre nord un arc de cerc mergând spre Piatra-Neamț, trecând pe la Mănăstirea Bistrița, unde își au mormântul Alexandru cel Bun și soția Ana, ocolind Bicazul (lacul de acumulare Izvorul Muntelui), urcând apoi la Durău. Am ajuns târziu în stațiune, n-am găsit nici un loc de cazare, așa că ne-am oprit în cele din urmă la campingul Leon, din partea de jos a localității, unde ne-am desfăcut din nou corturile.  Dimineața, în a treia zi a călătoriei, am pornit în tura de Ceahlău, cu oprire pe Vârful Toaca, ne-am bucurat de peisaje fantastice și am prânzit  la Cabana Dochia. Am coborât pe la cascada Duruitoarea, epuizați, îngrijorați că ajungem târziu. Am mai găsit totuși resurse să rezervăm un hotel în Toplița, la 70 de kilometri, unde ne-am cazat seara. A doua zi ne-am refăcut în bazinul termal din stațiunea Bradul (Bánffy) și am plecat spre casă, închizând un frumos cerc desenat vreme de patru zile pe o zonă miraculos de frumoasă a țării.