Cuptorul

La Băla, satul părinților Angelei, lumina albastră a zorilor se îngână cu trompetele cocoșilor. Începe unul, distinct, îi răspunde altul, de departe, dintre case, trâmbițele se suprapun, apoi, într-un târziu, se dă drumul găinilor și câinele legat în lanț începe să latre la ele, ziua începe ca o orchestră care își acordează atonic instrumentele. Dar înainte de asta, din camera de alături, din bucătărie, prin peretele de cărămidă se aud înfundat voci, semn că Mama Tie (Anastasia) și Tata Sandu (Alexandru) s-au trezit. Își vor bea cafeaua, vor sporovăi, apoi Tata Sandu va ieși în ogradă la animale.

E dimineață de sâmbătă și e zi de copt cocă și pâine. În ligheanul mare de plastic albastru s-au pus opt kilograme de făină, apa călduță, sare și drojdie și se frământă vajnic aluatul, care va sta apoi la dospit. De obicei, Maria, sora cea mare, e cea care se luptă cu aluatul, îl întoarce cu mâinile, îl amestecă, îl apasă până ce capătă consistența dorită, apoi acoperă ligheanul cu un ștergar. Afară, lângă conie (magh. konyha), Mama Tie pregătește vreascurile și tuleiele de porumb pentru ars în cuptor*. Vreascurile și tuleiele se ard până ce se carbonizează, podeaua cuptorului e acum un covor roșu de cărbuni cu combustie iute. E un proces în care energia termică e disipată în praguri ca o cascadă, în prima fază o parte din căldura mare degajată de arderea vreascurilor e transferată cărămizilor din podea, apoi cărămizile o eliberează lent, împreună cu resturile de cărbuni, pentru a coace aluatul.

Dincoace, în conie, pe o placă de lemn, se porționează și se modelează aluatul de cocă. Coca (prin unele părți i se mai spune palanieț, sau palaneț) e o plăcintă care înglobează diverse umpluturi. Angela a pregătit deja un castron cu brânză, altul cu varză călită și altul cu slănină cu ceapă. Bucățile de aluat de cocă sunt aplatizate, se așează pe ele umplutura și se împachetează. Sunt duse apoi la cuptor, unde sunt așezate pe lopata de lemn pudrată cu făină pe care s-au pus decupaje rotunde din Cuvântul liber – ziarul protejează plăcinta de scrumul podelei. Lopata cu coada lungă e manevrată cu îndemânare pentru a lăsa în inima cuptorului plăcintele, gata pentru coacere. Mama Tie le verifică după câteva minute, mai stau puțin apoi sunt scoase, șterse energic de făină și acoperite cu ștergar.

E rândul pâinii să fie pusă în formele paralelipipedice de tablă unse cu ulei, să fie pusă în cuptor și să iasă rumenă și caldă. Crusta superioară, arsă de căldură, e bătută și ruptă, lăsând să se vadă pe alocuri galbenul auriu al interiorului.

* – Mi-am dat seama de importanța cuptorului, altfel o hardughie pe care nu ai da doi bani, atunci când în urmă cu doi ani a trebuit să fie reparat și Mama Tie a stat permanent lângă Vasile, ginerele care făcea lucrarea, ca să studieze șantierul, să dea sfaturi, să corecteze, apoi să ia în primirea lucrarea, ca viitor utilizator. Pe un postament dreptunghiular se construiește, rând cu rând, o cupolă de cărămidă cu un horn central și o deschidere laterală (forma seamănă cu un igloo). Cuptorul stă într-un șopron care îl protejează de intemperii.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s