Japan – Lateral trip X: Tokyo

Tokyo, ultima rundă, cucerit cu ultimele puteri. Cucerit e mult spus, orașul te domină, te înghite, te joacă în labirinturi. Săptămâna japoneză se apropie de final, suntem obosiți, dar cu bagajul plin de fotografii, impresii, experiențe de neuitat. Apucăm să vizităm sediul Google Japan (mulțumită lui Ciprian și Ioanei), la etajul 28 al Mori Tower, în Roppongi Hills, inima orașului. Luăm masa la cantina Google, pe fereastră Tokyo se desfășoară imens, tăcut, un furnicar de oameni, clădiri, mașini, beton. Seara ieșim în Ginza, cea plină de neoane, hoteluri, sedii de firme și magazine de lux. Cerul e gri-înnorat dar încă luminos, apoi noaptea se lasă peste orașul care nu doarme.

Dimineața plouă torențial, plecăm spre Haneda cu trenul monorail. Suntem tăcuți, cred că fiecare din noi rememorează experiențele prin care a trecut. Pe fereastră, prin ploaie, văd trei muncitori cum stau în ghenunchi într-un parc și întind role de gazon. Canale, hipodromul, suburbiile și aeroportul, lângă apă. Arigatou gozaimasu, Japan!

 

Advertisements

Japan – Lateral trip IX: Muntele Fuji

După o noapte petrecută în Miyajima, plecăm cu feribotul și luăm trenul din nou spre Tokyo, apoi spre Hakone, la poalele Muntelui Fuji. E cea mai lungă călătorie, facem aproape 7 ore, ajungem seara în gara Fujiyoshida și ne cazăm într-un ryokan pe malul lacului Kawaguchi, unul din cele cinci lacuri ale zonei nordice a muntelui (Yamankako, Kawaguchiko, Saiko, Shojiko și Motosuko). Dimineața ne strângem cu toții într-una din camerele cu vedere spre lac și începem sesiunea de lucru. Fuji e acoperit de nori, încă nu l-am văzut, dar pe la zece norii se risipesc și muntele sacru al Japoniei ni se arată în toată splendoarea. Priveliștea – pe fereastra largă, panoramică – e spectaculoasă, cu versanții simetric arcuiți ai muntelui ocupând orizontul dincolo de lac. Muntele e imens, cu poalele acoperite de păduri, senzația e ciudată, brusc ne aflăm în fața unui personaj atât de familiar – din stampele japoneze, din cărțile citite, din fotografii, din filme, încât ni se pare incredibil că ne aflăm chiar acolo, la doar câțiva kilometri de el. Japonezii l-au personificat și-l găsești pe Fujisan peste tot: șosete, săpunuri, bomboane, ciocolată, pernițe, jucării de pluș, chiar și în bornele din gară, toate cu atât de familiara formă retezată și pudrată cu alb la vârf. După o zi de dezbateri, la 16 facem o pauză și vizităm Kachikachi-yama Ropeway, un funicular care urcă câteva sute de metri pe un vârf, oferind o panoramă frumoasă asupra lacului, a muntelui și orașului de la poale – Fujiyoshida.

Lateral trip – Japonia detaliului, firescului și frumuseții

Ca designeri am parcurs Japonia într-o continuă admirație față de grija la detaliu, față de măiestria celor care au adus aici țara, într-o formă de echilibru între natură și om, între controlat și necontrolat, între putere și delicatețe, între degradare naturală și edificare urbană. În țara aceasta, până și stridențele (oh da, excesul japonez) au măsură și ritm. Bănuiesc că mare parte din frumusețea Japoniei de până acum s-a clădit din măiestria meșteșugarilor și echilibrul războinicilor. Simplitatea aceea nu s-a clădit de ieri, s-a șlefuit probabil în războaie, coduri, cutremure și multe alte mecanisme pe care, grăbit cum eram, pur și simplu încă nu le-am decodificat. Cert este că noi, designerii Lateral, am avut parte de desfătare și de confirmarea faptului că frumosul și simplitatea merg întotdeauna mână în mână.

Japan – Lateral trip VIII: Sala de Jocuri, cute and sexy

Nu poți creiona un portret al Japoniei, fie el și scris pe genunchi, fără să încerci să prinzi un colțișor din industria jocurilor, al sectorului manga sau al diverselor întruchipări ale conceptului kawaii. Kawaii se traduce prin drăgălășenie (eng. cuteness, la noi cel mai aproape fiind adorabil) și a cuprins paliere întregi ale populației (în special feminine) nipone. Este, oarecum firesc, mai răspândit printre școlărițe, dar migrează și în sus, spre adolescente și femei. Care, apropo, merg până la a-și cumpăra pantofiorii (sic!) cu 1-2 numere mai mari, doar pentru a merge mai șleampăt, deci mai, ați ghicit, adorabil (mersi, Ioana, pentru explicație!). Am privit uimit cum, în mai multe cazuri, școlărițe mergeau pe biciclete în fuste scurte pe sub care se întrezăreau ritmic – și aparent nevinovat – chiloțeii negri. Alte fete merg pe pantofi-platformă de pe care par gata-gata să cadă. În trenul de Hakone, Cristi a asistat cu siderarea europeanului conservator la spectacolul dat de trei școlărițe în clasicele fustițe negre, râzând aproape isteric și lăsând, din nou, la scurtă vedere, desuuri negre. Totul, am fost asigurați apoi, cu toată inocența și jucăoșenia vârstei… Revenind la jocuri, cu greu vă puteți imagina cacofonia audio de care am dat în clădirea cu săli de jocuri din Hiroshima. Vizual, pe etaje întregi, lumini, neoane, leduri, ecrane palpitând, simultan, ne-au alungat obosiți afară…

Intermezzo: Working in Japan

Pomeneam la începutul seriei de articole cu Japonia despre dificila misiune de a atinge atât de multe obiective concomitent cu derularea discuțiilor despre Lateral, a dezbaterilor în cadrul echipei. A fost nevoie de abilitățile organizatorice ale lui Ciprian (care la întâlnirea din Shibuya, în Tokyo, ne-a împărțit plicuri cu agenda întregii excursii, la nivel de oră) pentru a armoniza orarul deplasărilor cu șederile la hoteluri sau ședințele ad-hoc, pe trenuri. A fost nevoie de autocontrol pentru a rezista tentației de a fugi cu privirea în timpul discuțiilor (vezi șederea în Hakone, cu Muntele Fuji ca o carte poștală admirată prin geam), de a face față diferenței de fus orar, oboselii drumului, transferurilor. Una peste alta, grație organizării, agenda de lucru a atins tot ce ne-am propus și ne-am întors cu multe idei gata de pus în practică.
O altă idee grozavă: participarea lui Cristi Lupșa la călătorie și discuții. Cristi a fost omul care a adus părerea obiectivă, din exterior, viziunea de ansamblu, a adus la fiecare meeting idei care ne-au surprins prin originalitate.

Concursul creativ din hotelul Granvia Kyoto: fiecare echipă de doi oameni a primit un set de bețigașe de plastic și un pachet de plastilină. Ne-am retras în trei camere diferite și în decurs de 30 de minute, echipa care ridica cel mai înalt turn pe măsuțele din camere, câștiga. A fost foarte interesant să vezi, la final, ce structuri a clădit fiecare, cum au colaborat oamenii și ce rezultate s-au obținut (hint: extrem de diverse).
În Hakone, la finalul seriei de discuții pe temele aduse de acasă, fiecare membru al echipei a trebuit să ofere o carte altuia, și să explice de ce a ales cartea respectivă. Mulțumesc, Ștefan, pentru alegere și dedicație!
În Miyajima, am creat echipe care au generat idei de business, explicate, dezbătute, promovate.
Pe Shinkansen-uri am dezbătut căi de dezvoltare a echipei și a oamenilor din firmă, a imaginii Lateral, a identității.

Japan – Lateral trip VII: Insula Miyajima

Miyajima e foarte aproape de Hiroshima, la mai puțin de o oră de mers cu trenul. Este o insulă relativ mică, situată în Golful Hiroshima, pe care ajungi cu feribotul (JR Pass, carnetul de gratuități Japan Raiways pentru străini, este valabil și aici). La ora la care am ajuns, spre după-amiază, renumita poartă (Poarta Otorii), imensă, roșie, stătea așezată cuminte pe platoul expus al mării (aflată la flux), cu oamenii, minusculi la distanța aceea, înconjurând-o. Poarta e o structură neancorată în platoul mării, stând așezată sub propria greutate. La reflux, baza porții care inițial era expusă în întregime și accesibilă vizitatorilor, e acoperită de apă, astfel că spre apus poarta pare că plutește pe marea Seto. Am debarcat și ne-am cazat la ryokan (han tradițional, dar în acest caz, cu tot confortul vieții moderne), ieșim apoi la plimbare uimiți de puzderia de căprioare care trăiesc aici laolaltă cu oamenii, protejate.  Spre apus, ne îndreptăm grăbiți spre poartă, care e declarată printre primele trei vederi panoramice ale Japoniei. Fotografiem, dar avem timp și să admirăm cum soarele care apune scaldă în miere insula Zeilor.

 

Japan – Lateral trip VI: Hiroshima

Hiroshima – reconstruită de la zero, din cenușa radioactivă în care a pulverizat-o Little Boy, bomba care a explodat și a lăsat o imensă traumă în sufletul japonezilor. Ziua a treia, în care venim dimineața de la Kyoto, direct la Hiroshima. Lăsăm bagajele în stația centrală, fiecare stație de tren are dulapuri cu încuietoare, costă 700 yeni să-ți lași lucrurile mai grele acolo pe durata întregii zile. Luăm tramvaiul spre zona Domului și a Muzeului Păcii, ajungem rapid dar mai avem de așteptat până la 11, când se deschide Muzeul. Vizităm cartierul, mâncăm okonomiyaki, un fel de mâncare gătită pe plită încinsă, chiar în fața ta, de o echipă de bucătari abili (okonomiyaki se traduce aproximativ prin “orice ai dori să-ți fie prăjit” și constă în straturi de tăiței, varză, carne, condimente și sosuri prinse între felii de clătite). Voi reveni cu detalii despre mâncărurile din Japonia.

E însorit și căldura e mare când ajungem la Memorialul Păcii (o zonă pietonală întinsă demarcată de Domul A, aflat chiar la epicentrul exploziei atomice, râul Ota, care traversează orașul și Parcul Memorial, cu monumentele – flacăra eternă, Monumentul Păcii Copiilor). Parcurgem parcul și ajungem la Muzeul Memorial, pe care îl vizităm. E foarte, foarte multă tăcere în camerele acestuia. Doar câte un bebeluș care plânge. Bătrâni, tineri, occidentali, japonezi, un lanț uman care străbate tăcut camerele muzeului. Se începe cu fotografiile ciupercii atomice, mărturii în alb-negru luate de fotografi care probabil că pe atunci nu bănuiau încă ce oroare fotografiau. Apoi fotografiile devin mai personale, vedem victime, apoi obiecte personale, apoi bucăți de zid, metal, toate marcate de suflul și radiațiile bombei. Nu sunt multe de spus despre Muzeul Memorial Hiroshima. O vizită acolo nu e o documentare rece, e redarea emoționantă a unui mesaj pe care Japonia l-a conservat peste timp: atenție, mașina războiului toacă crunt vieți și aici a topit un oraș întreg, aici zeci de mii de suflete au pierit instantaneu, și altele în anii care au urmat. Sunt aici și cocorii de hârtie ai lui Sadako Sasaki, fetița care a scăpat aparent nevătămată din explozie, dar care peste zece ani a murit de leucemie, confecționând cocorii despre care credea că o vor scăpa.

Plecăm spre gară ca să luăm trenul spre feribotul care ne va transporta spre Miyajima, insula din Golful Hiroshima pe care se află Altarul Itsukushima, cu faimoasa poartă (torii) în roșu vermillon, a cărei bază este expusă în timpul refluxului și acoperită de apă la flux.

Japan – Lateral trip V: Shinkansen

Trenul de mare viteză, Shinkansen, e o adevărată instituție clădită, ca și muntele Fuji, în subconștientul națiunii nipone. Obiect al mândriei, al adulației, trenul e echivalentul unui avion pe șine. Nu întâmplător, de când au fost lansate, acum 50 ani (1964, prima cursă, pe linia Tokaido, între Tokyo și Osaka), Shinkansenurile luptă aprig cu aeroporturile interne ale Japoniei pentru milioanele de japonezi care vor să ajungă zilnic, rapid, la destinație. Dacă aeroporturile au scurtat la maxim timpii de îmbarcare, Shinkansen are în schimb avantajul de a te depune după o confortabilă călătorie direct în inima orașelor, în gările centrale. Mai mult, pentru a acapara cât mai mulți călători și a reduce timpii morți, Shinkansen are o fantastică echipă de curățători la capăt de linie, al căror renume a ajuns pe întreg globul. Obiectul unor documentare pe tema aceasta, echipa curăță trenul în doar 7 minute, lucru cu care Japan Railways se mândrește.
Shinkansen-urile pot avea până la 60 de vagoane (o garnitură completă are 400 m, iar stațiile sunt construite adecvat, astfel încât fiecare peron de Shinkansen are porți de îmbarcare clar delimitate pentru fiecare vagon, unde te așezi ca să intri direct în vagonul la care ai bilet) și circulă cu viteze de până la 300 km/h. Liniile Shinkansen (special construite pentru aceste trenuri) sunt oprite între miezul nopții și 6 dimineața, pentru întreținere.
Fotoliile, confortabile, cu suport pentru picioare, prize și mese rabatabile, pot fi întoarse pentru discuții face-to-face în grup, lucru de care am profitat în toate călătoriile pentru a continua lucrul pe proiectele aduse de acasa, pentru a ține ședințe.
Ca fapt divers, dacă nu știați, sistemul de trenuri din Japonia proprii fani (numiți tetsu-ota) care se împart între noritetsu – cei care călătoresc cu trenurile, și toritetsu – cei care doar le fotografiază. Sunt aproximativ un milion de tetsu-ota în Japonia și fiecare cheltuiește lunar în medie 200 USD pe această pasiune, o sursă de venituri deloc de neglijat.

Japan – Lateral trip IV: Kyoto

Ziua integral petrecută în Kyoto s-a împărțit între temple (Kiyomizu-dera, templu budist, apoi Tenryu-ji, cu grădina zen, apoi Altarul Yasaka) parcuri (Aleea filisofilor, Pădurea de bambus) și s-a încheiat, după cina cu sushi, la hotel.

 

Video: Altarul Yasuka, Kyoto