Pălinca

Acum doi ani, din curiozitate, am mers la Băla la fiert țuica (pălincă, țuică, jinars, pálinka, plums brandy). Un produs tradițional în satele din Transilvania, obținut prin dublă distilare (alcoolul rezultat din prima distilare este recirculat prin cazan și se produce a doua serie, mai puternică, mai aromată, limita legală în România pentru procentul de alcool din țuică fiind de 52 grade).

Prin noiembrie e imposibil să nu dai pe drumurile dintre sate de căruța trasă de cai, încărcată cu bidoane cu borhot (fructe fermentate vreme de șase săptămâni, rezultând o zeamă ca un compot) și cu o legătură mare de lemne de foc. Lemne pentru că la cazanele din satele mai mărunte sătenii duc propriile lemne care urmează să ardă sub cazan. Tot acolo (la Băla, de exemplu), cazanul are o manivelă care trebuie învârtită manual pe toată durata distilării (ea antrenează un lanț care “mătură” fundul cazanului de alamă pentru ca borhotul să nu se ardă). Procesul e de durată mare (și la cazanul cu lemne se distilează tot de două ori), așa că de cele mai multe ori îți petreci noaptea învârtind la manivelă, cu povești, bârfe, cântece și, evident, țuică… După acea experiență mi-am jurat să nu mai fac asta. A fost interesant, dar obositor, m-am întors acasă plin de fum. Anul acesta însă, Vosi, cumnatul Angelei, mi-a spus că putem fierbe țuica la Glodeni, unde se află o distilerie de capacitate mare care fierbe țuica folosind aburi (transferul termic are loc prin abur, nu direct la foc). În plus, găsise prune în Bistrița, renumitele prune bistrițene. Așa că am fiert din nou țuică, de data aceasta ceva mai curat, la Glodeni. Rezultatul, un lichid curat ca lacrima, de 50 de grade, din prună curată, mă face mândru că am făcut acest efort. Așa cum am citit, băută “în cantități mici, pălinca e medicament, în cantități mari, un remediu”. Să vezi acel borhot mirositor și cleios transformat în licoarea aceasta fantastică, ei bine, e un pic de miracol acolo. Vă las în compania fotografiilor.

 

 

Advertisements

Lateral Japan trip II, Noiembrie 2014

Flickr user: shinichiro saka - Fall color creep into room.

Flickr user: shinichiro saka –
Fall color creep into room.

Am avut surpriza să mi se ofere a doua ocazie să vizitez Japonia, timp de o săptămână, la sfârșit de noiembrie 2014. Cu aterizare la Tokyo, câteva zile intense de lucru într-o fantastică echipă Lateral, lângă Mt.Fuji, apoi două zile în Kyoto și ultima în Tokyo, înainte de întoarcere. Cu puțin noroc, blogul meu va prinde culorile toamnei târzii din Kyoto. Dacă în prima tură am avut doar o zi de petrecut acolo, de data aceasta vom putea petrece două zile pline în fosta capitală imperială. Voi împlini patruzeci de ani acolo, taman în țara Soarelui-Răsare, ceva mai repede decât aș fi făcut-o fiind acasă, în Romania.

Pentru cei indeciși

Pentru cei indeciși

 
Ca mulți dintre voi, am avut șansa (sau neșansa, depinde de doza de optimism) să trăiesc atât în comunism, cât și în democrație. Șansă pentru că cincisprezece ani de comunism au fost îndeajuns ca să-mi deschidă ochii, să mă lase să văd răul, otrava, indiferența, ipocrizia, teama – modelând societatea, transformând oamenii din jurul meu, mutilând suflete. Zi de zi, minut cu minut, de dimineața la patru când stăteam la coadă cu bunicul pentru o sticlă de lapte, apoi la școală, în orele de pregătire pentru apărarea patriei, îndoctrinați, la mitinguri purtând tabloul tovarășilor, pe holurile reci ale policlinicilor, și până seara, încheind ziua cu telejurnalul mincinos, dacă nu cumva era luat curentul și stăteam în beznă. Cincisprezece ani trăiți atunci m-au mutilat psihic, dar mi-au dat voie apoi să iubesc și să apreciez libertatea. Atâta câtă s-a scurs de la Revoluție încoace… Ah, și da, șansa de a trăi direct, în stradă, căderea unui regim, să simți că trăiești din nou, ei da, acela e un inel gros, strident, care a rămas evidențiat clar în trunchiul copacului care sunt, acele clipe de euforie, de jubilare a sufletului eliberat, acele speranțe născute și aprinse atunci nu le voi uita niciodată.
E atât de ușor să adormi, să uiți… Pentru cei indeciși, am un sfat… Citiți jurnalul lui Annie Bentoiu, “Timpul care ni s-a dat”. Este jurnalul unor suflete strivite odată cu trecerea dintr-un regim în altul, treptat, cu mici semne de furtună, cu bătălii pierdute, cu forța de tăvălug a unui sistem care știe mai bine cum trebuie trăită o epocă și care anihilează deosebirile, diferențele, lucrurile care ne fac unici dincolo de cele care ne unesc. Un sistem care în același timp, în spatele zidurilor, a creat caste, privilegii, diferențe… Iar sistemul acela, comunismul, a lăsat urme adânci. Ne-a făcut mai apatici, mai lipsiți de curaj, mai ipocriți, mai stridenți, ca niște lupi tineri debusolați, temători. Pe majoritatea vârstnicilor i-a cotropit aproape integral. I-a marcat cu melancolii, cu nostalgii și, mai ales, i-a făcut atât de convinși că alt sistem, altă ordine, nu mai există. Că libertatea e un pericol, că etica muncii e compromisă, că a fi diferit e rușinos, înseamnă auto-excludere.
Pentru cei indeciși: votul, fiecare vot, contează! E încă un drept pentru care Marin, colegul lui tata, fie-i țărâna ușoară, a făcut Canalul (pentru cei tineri: canalul artificial Dunăre-Marea Neagră, mândrie a comunismului, săpat cu sânge și morți din rândul deținuților politici a căror principală “crimă” era dezacordul de a se lăsa mutilați sufletește) și aproape și-a pierdut mințile în beciurile Securității. Un drept la care renunțăm așa de ușor pentru a ne plânge apoi, vreme de patru ani, vreme de o viață, că nu ne place țara în care locuim, trăim, muncim, facem dragoste, sporovăim, alergăm, mergem cu bicicleta sau călătorim. O țară de care fugim, la care ne întoarcem cu dor. Acasă.
Un om, viitorul președinte de țară, funcția lui, poate că nu înseamnă prea mult pentru tine, cel indecis. E doar un simbol. Dar gestul tău, mâine, de a merge și a-i ștampila căsuța, are în spate atâția ani de experiențe, atâtea necazuri, atâtea bucurii, robii, eliberări, încât pot garanta, atunci când vei lăsa buletinul de vot în cutie, te vei simți, ca orice om care speră în mai bine, mai împăcat. Cu tine, cu cei ca tine, cu cei diferiți, cu cei buni, răi. Ai dărâmat o bucățică din zid.
Eu voi vota!