Balcic, Bulgaria

Odată ajunși în august 2015 la Balcic, locul mi s-a părut familiar: lucrând acum câțiva ani la albumul publicat de către Muzeul de Artă Tg.-Mureș, paginile conțineau numeroase reproduceri după Henri Catargi, Vasile Popescu, Tonitza, Cecilia Storck, Bălțatu, Dărăscu, Ghiață, Șirato, Steriadi. Crema picturii interbelice românești, Școala de la Balcic, a pictat des în renumita stațiune. Am înțeles și care ar fi motivul, dincolo de farmecul aparte pe care reședința de vară a Reginei Maria, o bijuterie, îl conferă locului: e vorba de lumina specială, poate reflectată de dealurile calcaroase care înconjoară Balcicul, de combinația de grădină frumos amenajată și vegetație sălbăticită, scăpată din frâu, de aspectul de șantier turistic și beton învechit, de clădirile de piatră – un univers ciudat, prăfuit, care parcă se prăbușește în marea curată, turcoaz.

PS: Despre vecinii bulgari, ce să mai spun: ospitalieri, ne privesc, pe noi, românii, cu condescendența și calmul celui care a mirosit demult în noi turistul impostor, avid de all-inclusive, de hamsii prăjite, de senzațional împachetat ieftin… Dar, alături de ruși și ucraineni, suntem probabil turistul majoritar la Balcic, deci suntem importanți prin cantitate…