Oameni

Sorina

O vedeam aproape săptămânal, ținînd-o de mână pe fetița ei, mergând spre școală. Avea un mers inconfundabil, umerii ușor aplecați purtând un rucsac mic, silueta ei subțire forfeca ritmic griul anost al străzii. Parcă se pregătea să apese tot mai puțin trotuarul, unii oameni fac asta, calcă tot mai puțin asfaltul și trec plutind miraculos pe lângă noi. Îi spuneam imediat Angelei, uite-o pe Sorina, merge cu fetița la școală. În rest, în urma ei, memoria mea fixează doar frânturi… o intersectare pe coridorul RTM, clipuri cu ea la TV, la radio. Și regretul că n-am colaborat cu ea pe ilustrație, amândoi ne iubim orașul iar eu respectam de la distanță profesionalismul și verticalitatea Sorinei. De ambele Sorina nu făcea caz, așa cum doar profesioniștilor le este dat. De aceea, trecerea Sorinei la ceruri nu mă îngrozește: mă înduioșez doar pentru fetița ei, Sara, dar ea, Sorina, a trecut din starea nefirească de om discret pe pământ la starea firească de înger iubit în ceruri.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s